Autorii care se remarcă prin scriitura ce-ți rămâne impregnată pe cerebel sunt cei care au o relație cel puțin specială cu propria lor conștiință. Creativitatea acestora ține de modul în care se raportează atât la ea, cât și la necunoscut, cunoaștere aprofundată de sine, relaționarea cu necunoscutul și cu alienarea.
Lev Tolstoi (1828 – 1910), autorul romanelor temerare Război și paceși Anna Karenina, este cunoscut pentru formularea unor scenarii profunde, a căror numeroase personaje reprezintă o modalitate de a se distanța el însuși de luptele interioare pe care le experimenta în încercările de a-și răspunde la întrebările din ce în ce mai dificile referitoare la condiția umană.
Tolstoi a suferit de episoade depresive numeroase, destul de serioase și sufocante, a căror finalitate a constat în ascetismul „rătăcitor“ pe care l-a îmbrățișat în cel de-al optzeci și treilea an al vieții sale. În mod tragic, destinația la care a reușit să ajungă a fost o gară izolată, murind de pneumonie la scurt timp după.
Jonathan Swift, autorul anglo-irlandez al clasicelor Călătoriile lui Guliver și O propunere modestă, a dus o viață pe culmile alienării pentru o perioadă foarte lungă.
De fapt, în timp ce Will Durant a scris că „simptomele definitorii ale nebuniei lui au apărut în 1738“, nu se știe exact când a trecut pragul alienării.
Ceea ce se știe, totuși, este că în 1742 psihicul său a depășit granițele rațiunii. Durant descrie, de exemplu, cum „cinci însoțitori au trebuit să-l împiedice să nu-și scoată un ochi“ ce îi era inflamat. După acest episod, nu a mai vorbit un an întreg.
Philip K. Dick, autor de science-fiction și un consumator aprig de amfetamină, a experimentat o serie de trăiri și viziuni psihologice intense în februarie 1974.Acestea au continuat și pe parcursul următoarei luni, viziunile sale constând în modele geometrice amestecate cu imagini ecleziastice, pentru a crea o intepretare nouă a istoriei religioase și literare.„Am experimentat o invazie a propriei mele minți, printr-o minte transcedentală, ca și cum aș fi fost nebun toată viața și am devenit brusc rațional“, a afirmat Dick la debutul episodului, susținând că a început să ducă o viață dublă, aceea a unui creștin persecutat din Roma Antică pe nume Thomas. Această perioadă a vieții sale a inspirat scrieri precum Radio Free Albemuth și trilogia VALIS.
H.P. Lovecraft, autor de science-fiction, horror, a cărui sănătate mintală a fost condiționată atât de influențe interne și externe, suferea de o tulburare traumatică de somn, considerată acum parasomnie sau terori nocturne, o boală rară.
Pe când experimenta aceste destabilizări nocturne, finanțele sale erau prost gestionate, fapt ce a determinat un declin brusc în standardele de trai ale familiei sale. Lovecraft a suferit o depresie extremă, fiind chiar suicidal pentru o perioadă, trecând prin ceea ce el descria drept „cădere nervoasă“. Viața sa a fost afectată și mai mult când a fost diagnosticat cu cancer intestinal și Boala lui Bright, ce aveau să-i cauzeze dureri crunte și să-i afecteze tot restul vieții.
Jack Kerouac, scriitorul romanului faimos On the road (Pe drum), nu a avut în minte o carte standard, care să conțină zece capitole. Rezultatul a reprezentat un flux continuu al conștiinței, tipărit pe o rolă de hârtie care se întinde pe lungimea unui coridor mare.
Această abordare unică a literaturii poate fi considerată mai puțin surprinzătoare dacă luăm în considerare faptul că Jack Kerouac se afla sub influența unui cocktail de substanțe care afectează funcționalitatea creierului, printre care: alcool, marijuana și amfetamină. Dat afara din Marina Militara a Statelor Unite ale Americii după diagnosticul de „personalitate schizoidă“, Kerouac a ales un stil de viață intens cu muzică jazz și viteză, împreună cu de-acum legendarul Dean Moriarty.
Ernest Hemingway, o figură canonică a literaturii americane, a cărei bunăstare psihică era problematică, s-a răsfățat, o bună parte din viață, cu alcool în cantități mari, fapt ce a dus cel mai probabil la degradarea sa psihică, la fel cum s-a întâmplat și cu alți mari creatori de artă.
Anumiți critici au evidențiat câteva diagnosticări probabile, de la tulburare bipolară, la leziuni cerebrale traumatice și la trăsături ale unei personalități narcisiste. După ce a trecut prin aproximativ cincisprezece ședințe de terapie cu electroșocuri între anii 1960 – 1961, Hemingway s-a trezit într-o dimineață de iulie, și-a luat arma preferată și și-a zburat creierii.
Marchizul de Sade a dus o viață excentrică. Importanța sa pentru cultură se regăsește la răscrucea dintre ideile sale revoluționare și libertatea totală, sexuală și morală, expuse în mai multe lucrări ce explorează devianța, teme subversive ale dominației sexuale, lăsând astfel moștenire termenul de „sadism“.
În anul 1803, nu mult după încarcerarea fără proces ordonată de Napoleon Bonaparte, a fost declarat nebun și închis în azilul Charenton. Perioada petrecută în acest azil nu a fost una lipsită de evenimente, fiindu-i permis să producă câteva piese de teatru, având numeroase legături sexuale ilicite până la moartea sa în 1814.
Sylvia Plath, autoarea romanului Clopotul de sticlă, descrie decăderea proprie și instabilitatea psihică în paralel cu vicisitudinile vieții.
Depresia sa clinică a determinat o serie de ședințe de terapie prin electroșocuri, tehnică utilizată în acea perioadă. După prima serie de tratamente, Sylvia Plath a avut o cădere și a încercat să se sinucidă. Această tentativă a eșuat, fapt ce a determinat o intervenție psihiatrică mai aprofundată.
Apoi, după o serie de tentative de a-și lua viața, Plath, în vârstă de treizeci și trei de ani a fost găsită moartă în apartamentul său, cu capul zăcând rece pe partea de jos a cuptorului din bucătărie, în timp ce gazul încă era deschis.
Edgar Allan Poe, renumit pentru elucidarea părților umane întunecate, prin povești macabre precum The Tell-Tale Heart (Inima destănuitoare), este cunoscut pentru încercarea de a-și descifra, totodată, și proprii demoni cu care se lupta. Tendințele declarate către nebunie i-au conturat viața asemănător unui refren pe care-l găsim în poemul său cel mai faimos The Raven (Corbul).
După moartea soției sale, Poe a declarat: „Sunt sensibil – nervos într-un mod foarte neobișnuit. Am devenit nebun, cu intervale lungi și oribile de sănătate mintală“. În octombrie 1849 a fost găsit delirând pe străzile din Baltimore, incapabil să articuleze un cuvânt care să explice cum a ajuns acolo. Poe a murit într-un spital local în orele dimineții următoare.
Virginia Woolf construiește o proză care nu ilustrează doar un spirit unic și creativ, dar și întorsăturile dureroase ale vieții sale, o viață lipsită de prezența mamei și a surorii vitregi Stella în anii adolescenței timpurii. A fost supusă și abuzului sexual de către frații vitregi.De-a lungul vieții, s-a luptat cu depresii profunde și o serie de căderi nervoase, soarta punând-o și în fața pierderii locuinței sale din Londra în timpul atacului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe data de 28 martie 1941, și-a burdușit buzunarele pardesiului cu pietre, a intrat în râul cel mai apropiat de casa sa și s-a făcut pierdută de lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu